Celebrarea zilei lui Eminescu a devenit deja o tradiție asumată, fără îndoială frumoasă, pe data de 15 ianuarie. Și în 2025, internetul și rețelele sociale au fost invadate de articole de popularizare și postări mai mult sau mai puțin originale despre marele poet.

Deși poate că mulți dintre noi n-am reușit să ne oprim, în iureșul zilei, pentru a ne lăsa realmente pătrunși de scrierile lui, gândul ne-a zburat, totuși, la Eminescu. Din discuțiile de ieri ale colegilor de muncă (de la Titirez.ro și imoPR) am rămas cu o întrebare interesantă, ce încerca să facă o punte peste cei 175 de ani care s-au scurs de la nașterea poetului. Și-ar fi găsit Mihai Eminescu un job de copywriter sau content creator în 2025? Ar fi putut el avea, cu alte cuvinte, o profesie modernă, ce monetizează în mod susținut creativitatea și talentul scriitoricesc? Desigur că această întrebare poate fi reformulată și redusă la:

Cum și-ar câștiga azi Eminescu existența?

Pornind totuși de la întrebarea inițială, aș spune că, la talentul lui, Eminescu ar fi fost, fără îndoială, o mare valoare (și) în postura de copywriter, datorită creativității sale incontestabile, erudiției și nivelului înalt de stăpânire a limbii (române, dar nu numai). Iar cum ceea ce se numește acum content creator nu poate opera în absența IDEII, care adesea se naște tocmai la nivelul cuvintelor, probabil că atribuțiile sale ar fi putut fi extinse, fără probleme, și în această direcție.

Cu toate acestea, însă, tind să cred că Eminescu ar fi avut dificultăți în a se subordona unor interese vădit comerciale, mai mult sau mai puțin transparente. Sunt șanse mari, totodată, ca apariția și utilizarea tot mai răspândită a ChatGPT (și a unor instrumente similare) să-i fi perturbat semnificativ procesul creativ, dată fiind presiunea crescândă de creștere a productivității – care, cel puțin în plan uman, nu poate să nu afecteze calitatea. Nu mai vorbesc, desigur, de sentimentul de revoltă amestecat cu inutilitate care l-ar fi încercat în fața entuziasmului zdrobitor pentru creațiile „compilate” ale inteligenței artificiale, care erodează nu doar originalitatea individuală, ci însuși conceptul de autenticitate.

În zilele noastre, așadar, pe Eminescu l-aș vedea, mai degrabă, tot ca jurnalist, după cum odinioară și-a câștigat existența ca gazetar. Aș crede că nici aici nu i-ar fi ușor, pentru că și presa s-a schimbat mult, mai cu seamă în ultimii 10-15 ani, sufocată fiind de diverse presiuni financiare – de lupta pentru supraviețuire, până la urmă. Poate că domeniul investigațiilor i-ar fi permis să-și păstreze, cel puțin într-o anumită măsură, sentimentul că luptă pentru un ideal social, în vreme ce politica de azi l-ar fi înecat, probabil, într-un sentiment de silă și neputință.

Fără îndoială că poezii ar fi scris în continuare, deși a trăi doar din asta l-ar fi condamnat la un trai dacă nu mizer, cel puțin marcat de o semnificativă nesiguranță financiară (în ciuda extinderii fără precedent a pieței cărții de azi). Dar poate că aici s-ar fi repliat puțin și ar fi ales, în compensație, un post de profesor de literatură (sau chiar filosofie?) la Universitate. O asemenea combinație ar fi fost una destul de fericită, permițându-i marelui poet să se mențină netulburat în sfera preocupărilor sale intelectuale, fără a face (mari) compromisuri pentru supraviețuire. Din spatele catedrei s-ar fi putut refugia, mai mult sau mai puțin confortabil, în cuvintele Luceafărului:

„Trăind în cercul vostru strâmt

Norocul vă petrece,

Ci eu în lumea mea mă simt

Nemuritor şi rece.”